Niciodată
Poate că-ntr-o zi vei şti ce e viaţa, dar nu îmi fac mari speranţe
Că vei vedea vreodată cât de firav atârnă totul pe talerul unei balanţe,
Cât de grea e fiecare clipă şi cât de multă suferinţă e prezentă…
E mult mai simplu, nu-i aşa, să trăieşti într-o ignoranţă permanentă.
Spui că nu te grăbeşti, dar vezi, totul se poate termina oricând,
Chiar şi în lumea ta distantă, prea ocupată, veşnic planificând
Nici ea nu ştie ce, de ce şi cum – iluzii fără garanţii şi dorinţe care nu există…
Ah… şi nu vei înţelege niciodată de ce până şi fericirea mea e tristă.
