Tertip (r)evolutiv
Neobosită, trăirea viitoare între noi pătrunde
Ca o perpetuă cascadă, un vechi reînnoit
Ce-şi neglijează ciclic importanţa,
Atât de previzibil – şi totuşi plin de inedit,
Subtil – dar veşnic dornic să inunde.
Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu ce îmi ascunde
Vârtejul vremii ce se-aşterne înspre infinit…
Dar mi-aş dori să lepădăm nesiguranţa,
Să fim lipsiţi de ea într-un refugiu intim şi tacit,
Hrănindu-ne cu timp şi spaţiu ca două suflete flămânde.
