Hăituit de vreme
Ascultă! Fir-ar şi paşii grei pe lemnele bătrâne,
Sau vântul înteţit prin fire coapte de secară
Ce te izbeşte-n valuri, dar mai apoi rămâne
Tăcere-ncarcerată în linişte monumentală.
Te poţi opri, dar nu te poţi întoarce – e negreşit
C-o să dispară orice-ai putea vreodată să regreţi,
Doar a plecat deja la drum cu-n şuierat tocit
O noapte trasă din tolba arămie de săgeţi.
