Alone

•13/08/2018 • Leave a Comment

(03 ianuarie 2008)

My world, thou art so bleak and stark.
Do hold together, fragile heart!
You know, as I do, that I am
A lost and lonely half-a-man.

I do beseech you: cast aside
The notion of synthetic pride.
Reach out to me! The line that stands
Between us two has high demands.

Can you not see that I am thine?
I beg of thee a meager sign:
Thou lovest me? Do bless me sweet
And let out hearts each other meet.

Behold a rose that blushes red!
Just for my eyes – let it be said –
You do outshine the brightest star
No matter where you truly are.

I am in love… and yet a fool.
It seems to be a constant rule
That what I feel yields no reprise
In hearts of others. Here, alone, it dies.

Advertisements

Metamorfoză

•13/08/2018 • Leave a Comment

(6 octombrie 2008)

Uitat de îngeri,
Ca un rânced fruct căzut din pomul fericirii,
Mă-nec în râuri ce curg înspumate în răsfrângeri,
Tot mai adânc, înspre tristeţea firii…

Sunt piatră fără viaţă,
Căci altceva de-aş fi m-aş zbate-n agonie,
N-am lacrimi, n-am durere – doar ochi sticloşi de gheaţă
Pierduţi în calma lor nevrednicie.

A positronic sin

•02/07/2018 • Leave a Comment

(24 decembrie 2005)

Do androids have such deep desires,
Yearning for a thread of lace,
When beneath their loved one’s face
Code in sequence blossoms wires?

Don’t they crave for oily kisses,
For touching of synthetic lips
Or joining of metallic hips?
Is it a thought that no one misses?

Perhaps there’s more than just a layer
Beneath the eyes that live in steel.
Have they begun to break the seal
Of love and hate? Let’s say a prayer.

Epitaf

•02/07/2018 • Leave a Comment

(08 noiembrie 2005)

Pe o cale printre dune
Merge-un om în straie albe,
Fără apă, ca-n cutume,
Sau măcar merinde calde.

Zăbovind în umbra lui,
Un bărbat sporeşte pasul
Şi-n bătaia soarelui
Îşi aruncă, lânced, glasul:

„Vulturii îţi dau târcoale
Şi să ştii, e-un semn, Harun,
Că-ţi va sta moartea în cale,
Oh, rătăcitor nebun!

Stai puţin! Ia nişte apă!
Stai! Opreşte-ţi pribegia!
Nu-ţi săpa propria groapă!
Nu fi prost, Harun Nagia!

Te opreşte ş-am să-ţi dau
Haine d-aur şi mătase
Cum hakimii-n vise n-au
Şi-ţi aduc zeci de mirase!

Oh, sărmane om, Nagia
Care poate fi urgia
Ce te face-a pribegi
Cu dorinţa de-a muri?

Ce pot eu să-ţi dăruiesc?
Zi-mi! De toate o-să-ţi plătesc!
Vrei soţii, pământ sau aur?
Spune-mi tu, oh, triste maur.”

Iar Nargia se opreşte,
În genunchi se prăbuşeşte.
Cu privirile-n pământ,
Îi grăieşte-ncet, plângând:

„Fii pe pace, n-ai să-mi dai
Leacul pentru veşnic chin,
Decât dacă, om blajin,
Vrei cu spada să mă tai.

Eu am fost, pe drept, deplin
Prins în mrejele-unui djinn –
Numai ea am vrut să fie
Calea mea între pustie

Iar în lipsă am rămas
Fără Allah şi fără glas.
Spune-mi tu acum, de vrei,
Îmi poţi da iubirea ei?”

N-a rămas pentr-un răspuns
Ci a mers tot mai departe,
Spre deşert, unde-i ascuns
În pustiu izvor de moarte.

Oamenii-i mai văd stafia…
Sper să-şi poată odihni
Sufletu-ntr-o bună zi,
Biet nebun, Harun Nagia.

Sonnet of spring

•23/06/2018 • Leave a Comment

(14 aprilie 2006)

In sight have come the rites of spring
And so the petals hatch again
To bloom the fruit of orchards when
The bluebirds gently sing.

Repainted are the walls of Terra
With colors green and joyous yellow
That fade the white of winter’s mellow
Entrapping frozen era.

They’re here once more:
The soothing breeze
Of zephyrs four

The swarming bees
And butterflies
That roam the skies.

Nenăscut

•23/06/2018 • Leave a Comment

(12 iulie 2005)

Când sus nu e nici Soarele nici Luna
Tânjirea sau tristeţea mi-e totuna,
Căci ea mereu de mine e departe
Ca Venus, sau ca Iupiter, ori Marte.

Pe ce stea ori planetă fi-va oare
Iubita mea din viduri abisale?
În ce ungher al lumii s-a ascuns
Şi-n ce distante locuri a ajuns?

De-ar fi în galaxie lângă miez
Putea-voi într-acolo s-o urmez
Cu dragoste astrală infinită
Prin negura ce zace liniştită

Dar urmele-i sunt pulbere în zare,
Iar eu voi fi ca Terra fără Soare,
Un nenăscut ce n-are să mai vină
Lipsit de-a ei magnifică lumină.

Surtr’s demise

•15/06/2018 • Leave a Comment

(12 martie 2005)

As the shadows of the night
Rest beside me in the dark,
All I see’s distant light,
With a shimmer, like a spark.

Whispers echo from the madness
Blown away across the past,
Speaking of eternal sadness,
Of how nothing seems to last.

There’s a brightly glowing form
Charging up beyond the sky:
Valkyries of the North are born –
It is time for me to die.